Facebook

Arte

Pe retina celor o mie de ochi

Publicat

pe

În anul 2001 a apărut, în regia lui Alexandru Solomon, Omul cu o mie de ochi,  un film documentar centrat pe destinul  celui mai cunoscut fotograf din perioada interbelică: Iosif Berman. Dincolo de latura biografică, pelicula oferă publicului un grupaj magistral de fotografii realizate de Berman, acestea aparținînd arhivei Muzeului Țăranului Român sau Luizei Berman, fiica artistului. Documentarul neglijează, însă, relația fotografului cu cel supranumit „prințul reporterilor”, F. Brunea- Fox, alături de care Berman a colaborat, vreme de cîțiva ani, la cotidianele „Dimineața” și „Adevĕrul”. Mult mai edificator în acest sens este volumul lui F. Brunea-Fox, Reportajele mele (1979), unde, articolele lui Fox, selectate de fiica acestuia, Lisette Daniel-Brunea, sînt însoțite de un grupaj de fotografii semnate de Berman, fotografii care acompaniau reportajele lui Fox în momentul publicării lor în periodice. Spun edificator pentru că, în tandemul Fox-Berman, relația reporter-fotograf este cu mult extinsă: fotografiile lui Berman nu au numai rolul de a confirma reportajul, ci, mai degrabă, de a-l întregi, fotograful înlocuind ipostaza de auxiliar al reporterului cu cea de colaborator. De cele mai multe ori, privirea fotografului e în sincron cu privirea reporterului. Cele două perspective sînt empatice față de subiect, nu detașat. Mai mult, cei doi ajung chiar să își fie personaje unul celuilalt, căci în fotografiile lui Berman apare, deseori, Fox alături de subiecții reportajului, și, la rîndul său, Berman devine o entitate prezentă în procesul de scriere a reportajului: „Berman doarme dus. Şi-a schimbat pe întuneric caseta cu clişee pentru mâine, deşi mi se pare că «priveliştile» de aici au cam început să-l plictisească prin invariabila lor urâţenie. I-am făgăduit, la întoarcere, un popas la Sulina, cu bunătăţiuri de «porto-franco», levantini cu geamparale, năvodari pitoreşti şi alte marafeturi fotogenice…” (F. Brunea-Fox, „Cinci zile printre leproși”, 1929).

Pe lîngă activitatea alături de Fox, Iosif Berman era fotograful oficial al Curții Regale, colabora cu sociologul Dimitrie Gusti, și, pe plan internațional, cu revistele „New York Times” și „National Geographic”.

Colaborarea cu Fox se încheie în ianuarie 1938, după interzicerea cotidianelor Dimineața și Adevĕrul, pe care guvernul Goga-Cuza le considera dăunătoare „sănătății morale a presei”.

Din acest punct, Berman a continuat să lucreze într-un laborator clandestin de pe strada Doamnei și să își semneze fotografiile, la îndemnul lui N. Iorga, cu pseudonimul I. B. Urseanu, pentru a nu atrage atenția asupra originii sale evreiești.

Fotografiile rămase în urma lui Iosif Berman dezvăluie preferința artistului pentru marginal, pentru mahala, pentru suferință. Totuși, fotografiile lui sînt luminoase, suferința părînd să îi dezlege pe oameni de tot ceea ce înseamnă existență atîrnată, greoaie. Cu alte cuvinte, suferința îi înnobilează.

Subiecții săi nu pozează, sau o fac inconștient, naiv, fără a se implica într-un dialog cu privitorul. În sfîrșit, în acești parametrii, există portrete zdruncinătoare, cum ar fi cele ale bolnavilor de la leprozeria din Lărgeanca. Altele urmăresc pulsul străzilor din Capitală, viața de la marginea orașelor sau pelerinajele religioase (cel de la Bucureşti, la Patriarhie, de Sf. Dumitru, cel de la Suceava, de Sf. Ioan cel Nou, sau celebrul pelerinaj de la Maglavit).

Fotografia lui înregistrează simplitatea, dar o simplitate cucerită, studiată. Fotograful nu emite judecăți, nu critică, nu îi expune pe defavorizați, ci îi privește cu duioșie.

Viața lui Iosif  Berman s-a sfîrșit odată cu arta lui. S-a stins la 17 septembrie 1941, la 51 de ani, răpus de o boală renală pe care refuzase să o trateze, după ce, în 1940, suportase consecințele măsurilor rasiste, fiindu-i confiscate clișeele, aparatura rechiziționată și i se interzisese să profeseze.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschideți articolul

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru