Facebook

ARTE

Speak to me in Old English/ Sprece tō mec in Ænglisc

Publicat

pe


Întreprinderea de Metale Rare


„Gif ic on beaduwe forðfare be sweorda gramheort ra feonda wast ðu wælcræft Wyrde.”

Pentru foarte mulți, acest pasaj poate părea scris într-una dintre limbile inventate de genialul J. R. R. Tolkien. Unii pasionați de lingvistică l-ar identifica, însă, drept un pasaj din vreun document recent descoperit, redactat în engleza veche, eald ænglisc, o limbă acum dispărută, însă vitală în cercetarea istoriei lingvistice și literare britanice. Ambele răspunsuri sînt, în mod paradoxal, greșite și corecte în același timp. Deși această limbă a fost folosită de Tolkien în creațiile sale, ea este, într-adevăr, anglo-saxona prenormandă. Însă, cu toate că este limba folosită la scrierea operei Beowulf, o limbă nemaivorbită de mai bine de un mileniu,  fragmentul citat e, de fapt, scris în… 2009!

Acest paradox lingvistic se amplifică dacă menționăm că este de fapt primul vers dintr-un cîntec al trupei britanice de Pagan Black Metal Ilðra. În acest album, „saxonii” (căci în definitiv, limba folosită le poate acorda acest titlu) au ales să combine stilul Black Metal cu muzica folclorică engleză și, după cum probabil s-a intuit deja, cu versuri scrise exclusiv în anglo-saxonă. Nu vorbim aici despre o punere pe muzică a versurilor din Beowulf, ci despre creații originale, unele dintre puținele de acest fel din ultimul mileniu! Îmbucurător este faptul că această tendință de reînviere a culturii și limbii anglo-saxone se dovedește din ce în ce mai vizibilă și în munca altor trupe engleze, precum Wolcensmen sau Æthelruna; însă Ilðra au fost primii care au urmat această cale atipică. Astfel, articolul meu le va fi dedicat lor!

Această afinitate pentru teme obscure, pentru ocult, magie și abstract, dar și pentru istorie și naționalism, trăsături care definesc în bună parte muzica trupelor de Black Metal, a făcut posibilă apariția acestei capodopere artistice și lingvistice. Tendințe asemănătoare se pot observa în mai multe țări unde există o scenă Black Metal (inclusiv România). Trupele tind să folosească un limbaj cît mai arhaic și mai enigmatic. În plus, mulți artiști de Black Metal preferă să își păstreze anonimatul cu orice preț, iar Ilðra nu fac excepție de la această regulă nescrisă. Singurul mod în care le poți afla numele (fără alte detalii, însă) este să le cumperi albumul (doar așa am aflat și eu, comandînd de aici caseta:  https://heidenshart.bandcamp.com/album/e-elland ). Nu vei găsi acolo o poză de grup sau niște pseudonime clișeice, ci doar o listă de nume britanice pe care nu o vom dezvălui aici, pentru a nu încălca dorința evidentă a trupei. Toate acestea, alături de stilul vocal specific genului, extrem de gutural și aproape indescifrabil, precum și predispoziția către un limbaj arhaic sînt folosite ca metode de criptare și ocultare a melodiilor.

Însă cei de la Ilðra au dus această practică a misticismului muzical la extrem, odată cu albumul lor de debut (și singurul pînă în prezent, în afara cîtorva casete demo), Eðelland, apărut în 2011. Pe parcursul a nouă melodii (dintre care patru sînt interludii instrumentale), marcate de puternice influențe folclorice și teme epice, dar și printre acorduri electrice agresive de Black Metal și percuție „marțială”, trupa britanică reușește să aducă în mileniul III limba strămoșilor lor, după o mie de ani de cînd nu a mai fost auzită în afara amfiteatrelor universitare și a conferințelor de lingvistică istorică. Și pentru a consolida și mai tare aportul muncii lor la studiul anglo-saxonei, trupa a asigurat versurile melodiilor, atît în ænglisc cît și în engleza modernă, oferind astfel posibilitatea unui studiu comparativ al celor două. Validitatea acestora este confirmată de colaborarea cu istoricul Stephen Pollington, un expert în anglo-saxonă, colaborare menționată, de asemenea, în interiorul booklet-ului care însoțește fiecare copie a albumului.

Prin urmare, pe lîngă calitatea producției, viziunea artistică și efortul colectiv al trupei de a reuni modernul cu arhaicul, acest album, pe care îl putem numi de-a dreptul experimental, are o posibilă însemnătate, mult mai profundă, pentru mediul academic și pentru studiul lingvistic. Este lesne de dovedit că manifestări artistice precum cele menționate pot foarte ușor să trezească interesul tinerilor pentru studiul limbilor rare sau dispărute. În România, de exemplu, ne confruntăm cu o lipsă alarmantă de specialiști în slavonă, în ciuda faptului că o bună parte din istoria scrisului românesc se află sub slovele chirilice ale acestei limbi.

Astfel, apariția unui text nou, original, într-o limbă care, la fel ca latina și slavona, deși moarte, încă sînt de nelipsit în studiile istorice și lingvistice, înseamnă nespus de mult pentru aprofundarea studiului acestora. Să ne imaginăm, de pildă, ce impact cultural ar putea avea apariția unui album cîntat exclusiv în slavonă și acompaniat de o transliterare și traducere a versurilor și cîți dintre tinerii interesați de gen ar putea fi atrași către un studiu aprofundat al acestei limbi, devenind, de ce nu?, noi slavoniști.

Așadar, albumul Ilðra este nu numai o reprezentare perfectă a subgenului Pagan Black Metal, dar poate fi și o unealtă lingvistică inedită. Avînd aceste caracteristici, și nefiind nici pe departe la fel de agresiv ca alte albume care abordează acest gen muzical controversat, Eðelland este o încercare artistică eclectică, o încercare care merită atenție, nu numai din partea fanilor genului, ci și a lumii academice, măcar din punct de vedere liric, lingvistic și al unicității sale, dacă nu dintr-o perspectivă muzicală.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru