Facebook

DIVERSE

De ce nu (mai) citesc elevii?

Publicat

pe


Din colbul școlii…


După 20 de ani… ca în ciclul lui Alexandre Dumas, dar nu în ficțiune, ci la catedră, revine mereu aceeași necunoscută: elevilor le dispare interesul față de cărți. Problema devine pe zi ce trece mai greu de abordat, pe măsură ce dezinteresul se transformă în mod de viață pentru generațiile de azi. Poate că o simplă și foarte la îndemînă invocare a comodității tinerilor ar părea pentru mulți satisfăcătoare, fără să justifice lipsa plăcerii de a se bucura de o poveste bine spusă. Este drept că astăzi concurența cinematografului reașază indexul preferințelor și concentrează romanul de 1000 de pagini în două ore de imagini narative, satisfăcînd nevoia de imaginație a omului contemporan.

Căutînd cauze ale fenomenului, urmăresc de ani buni mentalitatea aceasta colectivă, în care bunele intenții față de cărți se finalizează rar, uneori de nevoie, alteori de jenă, de puține ori de plăcere. Tinerii zilelor noastre sînt orientați pragmatic către ziua de mîine, către un „job”, către o finalitate concretă a fiecărui gest, mai ancorați în scopul evident al efortului școlar, acela de a-i conduce către un salariu, o casă, o mașină sau o meserie. Orientarea în sine către concret nu poate fi nocivă, dar, vorba poetului, unde ne sînt visătorii? Visătorii sînt înghițiți în rutina cotidiană, în autobuze aglomerate, în traficul sufocant, în agresivitate și în sărăcie, în mizerie materială și morală. Oricine deschide un televizor își schimbă în foarte scurt timp starea de spirit: grotescul și terifiantul te pîndesc la tot pasul, de la emisiunile-concurs la care participă vedete (?!) la conținutul știrilor despre violențe înfiorătoare.

În fața unei astfel de invadări a psihicului, tinerii alunecă într-un carusel fără locomotivă, rotindu-se la nesfîrșit pe gheața mereu refăcută a societății de consum, care transformă aurul minților tinere într-un plumb care nu se lasă pătruns de sentimentele oferite de cărți. Constat că unii autori au devenit din ce în ce mai opaci astăzi, că nu mai produc zîmbete sau lacrimi, că nu mai sînt înțeleși: Creangă s-a învelit într-un limbaj fără farmec, Sadoveanu s-a încăpățînat să descrie episoade istorice atît de îndepărtate că nu merită un efort al imaginației, Rebreanu a rămas, ca și Preda, într-o zonă rurală pe care nu o mai înțelege multă lume, Eminescu a meditat poate prea mult asupra soartei geniului… Lista poate continua, căci numărul autorilor care stîrnesc interes scade vertiginos, căci gustul publicului tînăr se îndreaptă, fără busolă, înspre forme mai economice de  contact cu literatura.

Detașarea progresivă de lumea cărților nu conduce neapărat la efectul imediat, clișeizat, al sărăcirii vocabularului, deși se poate constata cu ușurință și această consecință; efectul profund îndreaptă lumea către insensibilitate, către nepăsare, mascată problematizant sub deviza „De ce mă interesează pe mine cutare sau cutare?”, ca și cum ideea este prea comună sau nesemnificativă. Dincolo de cuvinte, literatura reprezintă o manifestare artistică, o bucurie sufletească refuzată însă în lumea de azi sub impulsurile unor ritmuri de existență care își caută sensul.

Ora de limba și literatura română trebuie să găsească, prin profesorii care predau această disciplină, energia de a trezi acele sentimente capabile să ne readucă visătorii, creatorii, sensibilii, pentru a recupera frumosul, binele și adevărul rătăcite în globalizare și  în uniformizare intelectuală.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru