Facebook

DIVERSE

De la tolerabil la intolerabil și „vițeversa”

Publicat

pe

Definiția pleonasmului este bine cunoscută de toți vorbitorii. Este o greșeală de exprimare întîlnită în toate registrele de comunicare, dar cu precădere în limbajul oral, și reprezintă teama multor vorbitori interesați de aspectul îngrijit al limbii. În ceea ce privește sensul cuvîntului, dicționarul Scriban (1939) definește termenul pleonasm astfel: prisos de vorbe, ceia ce constitue o greșală când e din ignoranță (ca: s-a sinucis singur), dar e permis când vrei să dai mai multă forță expresiunii (ca: l-am văzut cu ochii mei). Tot de aici aflăm că la originea cuvîntului pleonasm stă grecescul „pleon”, care înseamnă „mai mult”. Ulterior, a apărut și forma substantivală, care se regăsește și în limba latină, „pleonasmus”. Prin urmare, chiar sensul etimologic al termenului „pleonasm” denumește o informație în plus, mai mult decît este necesar pentru a înțelege.

Pleonasmul ocupă secțiuni considerabile în capitolele unor cărți, fiind în topul celor mai dese greșeli de exprimare din limba română. A constituit obiectul de studiu al unor cercetători precum Theodor Hristea, Doina Dascălu, Dorin N. Uritescu, G. Gruiță, Ilie-Ștefan Rădulescu ș.a. Mai mult, specialiștii au identificat cauzele apariției pleonasmelor și au încercat numeroase clasificări ale acestora, în funcție de diverse criterii. Cele mai frecvente vizează acceptabilitatea lor. Lingviștii vorbesc despre pleonasme tolerabile, acceptate de norma literară, și pleonasme intolerabile, care nu au o justificare, fiind adesea rezultatul neatenției. În prima categorie, intră cîteva sintagme răspîndite în uz: am văzut cu ochii mei, am auzit cu urehile mele, taci din gură!, ieși afară!. Cercetătorii consideră tolerabile aceste structuri avînd în vedere scopul lor: din dorința de a accentua ideea exprimată sau de a insista asupra unui aspect, vorbitorul simte nevoia să întărească cele spuse. Așa se justifică și perpetuarea lor. Prin urmare, unele dintre ele au devenit, odată cu evoluția limbii, îmbinări stabile, care nu mai sînt simțite pleonastice, intrînd în categoria locuțiunilor: cu chiu cu vai, praf și pulbere, oale și ulcele, întuneric beznă,  foc și pară.

Cele mai numeroase sînt, însă, pleonasmele intolerabile. Această etichetă este purtată de cele care nu își găsesc o motivare nici măcar stilistică. Cauzele lor sînt ignoranța, neatenția, precipitarea, intenția de a fi cît mai clari în exprimare. Analizînd structura sintactică a celor mai întîlnite pleonasme, se poate observa că majoritatea sînt alcătuite din cuvinte aflate în relație sintactică de coordonare: definitiv și irevocabil, pa și la revedere, fundamental și de bază, distant și rece, sau de subordonare, față de un substantiv: ortografie corectă, metropolă mare, gamă diversificată, panaceu universal, alegeri electorale, conducere managerială, mic detaliu, muncă laborioasă, caligrafie frumoasă, avalanșă de zăpadă, averse de ploaie, hit de succes, conjunctură de moment, hemoragie de sânge, papiotă de ață, limonadă de lămâie, cidru de mere, sumă de bani, plajă de nisip, dune de nisip, perioadă de timp sau de un verb: a coborî jos, a se întoarce înapoi, a conlucra împreună, a repeta încă o dată, a reveni din nou, a memora pe de rost, a anticipa înainte, a continua mai departe etc.

Prin repetarea informației, structurile pleonastice nu respectă principiul economiei lingvistice și devin redundante. Uneori, pleonasmul ajunge să fie o capcană pentru vorbitorii exigenți cu propriul vocabular. Din dorința de a întrebuința corect limba română, aceștia manifestă o preocupare excesivă pentru corectitudinea limbii, ajungînd la selecții riguroase. Cum procedăm, de pildă, dacă, într-un restaurant, comandăm un cidru și o limonadă, dar suntem întrebați ce fel de cidru dorim, avînd următoarele opțiuni: de mere, de pere sau de vișine, repectiv limonadă de lămîie, de zmeură, de căpșuni sau de pepene? Ignor greșeala și aleg lejer un cidru de mere sau, pentru a evita plenoasmul, renunț la a consuma o limonadă din lămîie și îl voi lăsa pe ospătar să decidă pentru mine? Este limpede că, în acest caz, pleonasmele își pot găsi o justificare contextuală și istorică. În Dicționarul etimologic al limbii române (DER: 1958-1966), sau în Dicționarul de neologisme (DN: 1986), termenul „cidru” are următoarea intrare lexicală: băutură obținută prin fermentarea mustului de mere. Treptat, definiția termenului a ajuns să nu mai corespundă realității sociale, căci, de fapt, cidrul ajunsese sa desemneze o băutură obținută prin fermentarea și a altor fructe. Prin urmare, în dicționarele mai recente sau în reeditările unor vechi dicționare explicative, „cidrul” a fost supus unei extinderi semantice prin mențiunea sau a altor fructe (NODEX: 2002, DEX: 2009, MDA: 2010). Datorită acestei lărgiri de sens, este firesc ca structura cidru de mere  să nu mai fie considerată pleonasm, cîtă vreme există cidru de pere, de vișine sau de alte fructe.

Nici atît de uzuala structură pomi fructiferi nu este posibilă, căci în Dicționarul explicativ al limbii române, termenul „pom” este un nume gerneric pentru arbori care produc fructe comestibile (DEX: 2009). Cu toate acestea, sintagma pomi fructiferi se regăsește atît în limba comună, cît și în numeroase articole din domeniul pomiculturii: UE produce în prezent mai mult de 25 de milioane de tone de material vegetal în fiecare an, rezultate din lucrările de tăiere în plantațiile de pomi fructiferi și viță de vie  (https://www.gazetadeagricultura.info/pomicultura/pomi-fructiferi/taiere-pomi-fructiferi.html).

Un alt exemplu interesant este următorul enunț ambiguu: Ți-am vîndut cartea. Se poate înțelege fie că ți-am vîndut ție o carte care îmi aparține, fie că am vîndut cuiva o carte scrisă de tine. Enunțul ar fi simplu de clarificat, prin completarea cu un pronume personal (ți-am vîndut cartea ție) sau cu un adjectiv posesiv (ți-am vîndut cartea ta). În limitele normei literare se regăsește însă numai prima variantă, în vreme ce a doua este considerată pleonastică, deși este evident că structura contribuie la dezambiguizarea enunțului. Acum se pune întrebarea: formularea trebuie evitată, dat fiind că este pleonastică, iar pleonasmul este o greșeală? Sau, avînd în vedere că astfel se clarifică sensul, pleonasmul ar trebui acceptat, trecîndu-l contextual în categoria pleonasmelor tolerabile? Pe de o parte, nu este de preferat să corectezi o greșeală săvîrșind o altă greșeală. Cu siguranță, pleonasmul nu este singura cale prin care enunțul poate fi dezambiguizat. De pildă, pentru exprimarea ideii că tu ești autorul cărții, enunțul se poate clarifica printr-o parafrazare: Ți-am vîndut cartea pe care ai scris-o. Pe de altă parte, plecînd de la ideea că structura ți-am vândut cartea ție este posibilă, deși „-ți” și „ție” oferă aceeași informație lexico-gramaticală, de ce nu ar fi tolerată și o construcție precum ți-am vîndut cartea ta?

Este adevărat că vorbitorul trebuie să fie preocupat de corectitudinea limbii pe care o folosește, dar rigurozitatea poate avea urmări exagerate. Chiar la nivel gramatical, se poate observa că informația se repetă, prin sufixe, desinențe sau articole, purtătoare de informație gramaticală: adjectivele preiau genul, numărul și cazul de la substantivele determinate (fată frumoasă, fete frumoase, fetei frumoase), subiectul și predicatul exprimă acordul prin persoana și numărul verbului identice cu cele ale pronumelui pe care îl redă subiectul (Mihai citește, Copiii citesc). Așadar, în plan gramatical, reluarea unor informații nu ridică nicidecum problema unei greșeli, fiind un aspect obișnuit în funcționarea limbii.

Însă, la nivel lexical, norma este mai strictă, considerînd o greșeală repetarea informației semantice. Pe bună dreptate, căci lexicul este un compartiment bogat al limbii române, iar vorbitorul are libertatea să-și construiască discursul, făcînd o selecție subiectivă a cuvintelor din lexiconul mental. Rămîne, totuși, riscul ca acesta să înșiruie cuvinte cu același sens, iar textul său să devină o formă fără fond. Or, un astfel de limbaj s-ar potrivi mai degrabă universului din care fac parte personajele lui Caragiale decît unui vorbitor preocupat de propria limbă.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru