Facebook

DIVERSE

De-a ţapul ispăşitor

Publicat

pe


Cuvinte potrivite


În diverse căutări online sau în cadrul emisiunilor TV, mi-au atras atenţia formulări de tipul: „Liviu Dragnea, scos «țap ispăşitor» pentru criza din PSD […]” (stiripesurse.ro) sau: „Dacă se doreşte neapărat un «ţap ispăşitor», mă ofer eu […]”(mediafax.ro). Cele două citate servesc doar ca simple exemple pentru a vedea domeniul în care se utilizează această expresie (cu precizarea că există o predilecţie pentru a găsi „ţapi ispăşitori” în crizele de ordin politic), de altfel, destul de îndrăgită şi de prezentă în cultura românească. În consecinţă, mi s-a părut interesant să urmăresc etimologia acestei unităţi frazeologice, modul în care a evoluat semantic în diferite contexte, precum şi raportarea la limba engleză şi franceză, unde putem remarca structuri similare.

Încep analiza prin a stabili etimologia expresiei „ţap ispăşitor”, compusă dintr-un centru nominal, „ţap”, care provine din albaneză (cu variantele „cap” sau „cjap”) şi din sârbă („cap”), urmat de un modificator adjectival provenit din verbul „a ispăşi” (preluat din varianta slavă „sŭpasiti”, însemnînd „a mîntui”), la care se adaugă sufixul „-tor”. Din punct de vedere semantic, în Dicţionarul explicativ al limbii române (Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, editura „Univers Enciclopedic Gold”, Bucureşti, 2009, respectiv editura „Univers Enciclopedic”, 1998), Dicţionarul universal al limbei române, ediţia a VI-a (L. Şăineanu, editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1929), există două intrări lexicale pentru această expresie, care vizează sensul propriu şi sensul figurat. Pentru prima utilizare, se observă trimiterea la Vechiul Testament („Leviticul” 16, 20-224, tradus pentru prima oară în româneşte de Nicolae Milescu, la jumătatea secolului al XVII-lea), care reprezintă sursa originii acestei expresii, cu următoarea explicaţie de ordin semantic: „ţap – masculul caprei domestice, al caprei negre şi al căprioarei – pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispăşirii cu toate păcatele neamului lui Israel şi care era apoi alungat în deşert”. Pornind de la acest prim episod semnificativ din Biblie, sensul expresiei „ţap ispăşitor” s-a generalizat, primind, astfel, valenţe figurate şi desemnînd „acea persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greşelile altora”. Ceea ce mi-a atras atenţia cu precădere este un fragment din definiţia acestei expresii existentă în Dicționaru limbii românești, al lui August Scriban, din 1939 (în cadrul căruia remarcăm faptul că şi ştiinţele erau atinse de flagelul extremist al acelei epoci), şi anume, „ţap ispăşitor sau emisar, un ţap pe care jidanii la sărbătoarea ispăşirii, îl alungau în deşert după ce marele preut (sic), afurisindu-l, îl încărcase cu toate păcatele poporului. Jidanii îl numeau azazel, adică trimes alungat”. Numele „Azazel” are o anumită rezonanţă în cadrul personajelor din mitologia biblică, întrucît, pentru evrei, apare ca un demon, un zeu al deşertului, care, prin opoziţie cu Yahve, ar fi însuşi Lucifer, cel alungat din Eden. În scena din Biblie, preotului îi erau aduşi doi ţapi, dintre care unul era sacrificat, iar celălalt („azā’zēl”) era alungat în deşert, purtînd din punct de vedere simbolic păcatele întregului popor evreu. Contextul biblic al ispăşirii pare să aibă un fundal străvechi (păgîn, aş completa), şi anume sacrificiul.

Astfel, pornind de la numele propriu din ebraică al zeului deşertului, Azazel, şi de la ritualul descris în „Levitic”, deducem că, în cadrul sacrificiului, sintagma „azazel” (scrisă cu literă mică) ar fi putut deveni un substantiv comun prin procedeul antonomazei (figură semantică prin intermediul căreia un nume propriu devine comun şi invers), desemnînd acel animal trimis demonului deşertului pentru a-i izbăvi pe oameni de păcate. În acest punct al analizei, generalizarea semantică a expresiei „ţap ispăşitor” poate fi uşor de întrevăzut, iar de la sensul propriu al acestei construcţii la cel figurat nu e decît un pas; asemenea animalului care, deşi nu avea nicio vină, i se atribuiau păcatele unui întreg popor, la fel putem vorbi şi despre o persoană care este învinuită pe nedrept pentru greşelile celorlalţi.

Ce însemna însă cu exactitate termenul din ebraică „azā’zēl” este dificil de spus. Unii exegeţi au considerat, conform tradiţiei rabinilor, că „azā’zēl” ar fi o sintagmă care înseamnă „munte prăpăstios”, de unde se poate întrezări şi legătura de sens cu zeul deşertului. Avînd în vedere că prima traducere a Vechiului Testament în limba română a avut la bază varianta în limba greacă a acestuia, Septuaginta, cel mai la îndemînă ar fi să luăm în considerare ipoteza conform căreia „azazel” ar avea legătură cu verbul „azal” (inexistent însă în Vechiul Testament), înseamnînd „a trimite”, „a alunga”. Această interpretare este una contextuală, ţinînd cont de utilizarea sintagmei „azā’zēl” în ritualul ispăşirii. Potrivit exegeţilor, în secolul al XVII-lea, se suprapun versiunea tradusă în limba greacă a Vechiului Testament şi traducerea în limba română a textului latinesc „Biblia Vulgata”. Astfel, sintagma iniţială pentru expresia „ţap ispăşitor”, folosită de traducătorii români Milescu, Şaguna, Micu, Filotei, era „cel de slobozit”, cu referire la ţap, ied sau miel, animale care apar în Biblie ca simboluri ale mîntuirii. În Biblia Vulgata, se remarcă o formulare asemănătoare cu cea din Septuaginta: „(caprus) emissarius”, unde verbul „emitto” înseamnă „a trimite, a izgoni”. Sintagma latinească a fost calchiată în limba franceză prin expresia „le bouc émissaire”, în timp ce, în engleză, termenul „scapegoat” are ca sursă chiar traducerea variantei din ebraică, „azā’zēl”.

În limba română, calcul frazeologic după limba franceză este mai mult decît evident, această unitate frazeologică apărînd după secolul al XVII-lea, cînd au fost traduse atît varianta din latină, cît şi cea din greacă (respectiv, ebraică). Deşi are o însemnătate de mai bine de 2000 de ani, sintagma „ţap ispăşitor” este considerată de lingvişti destul de modernă în raport cu utilizarea circumstanţială din „Vechiul Testament”, activîndu-se, în contextele actuale, sensul figurat al acesteia, în timp ce sensul propriu tinde să rămînă într-o stare de latenţă în cadrul episodului biblic amintit anterior.


Ilustrația textului: „Sending out the Scapegoat” (1904), de William J. Webb.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru