Facebook

Diverse

„Fata din Laz” cu dus şi-ntors

Publicat

pe


Cuvinte potrivite


Mi-a fost dată spre cercetare sintagma „fată din Laz”, extrasă dintr-un context media, de pe un post de televiziune cunoscut. Era vorba despre un serial în limba turcă, fapt pentru care, avînd în vedere că nu ştiu această limbă, mi-a fost destul de dificil să interpretez sintagma cu pricina, pornind de la definiţiile existente în dicţionarele româneşti. De aceea, urmînd acum acelaşi traseu de cercetare, mi s-a părut interesant să refac, împreună cu publicul cititor, toate etapele pe care le-am parcurs pentru a decodifica această construcţie, preluată din turcă şi tradusă (cam ad-hoc, aş zice) în limba română.

Pentru o căutare mai rapidă şi mai uşoară a semnificaţiei termenului „Laz”, am accesat site-ul https://dexonline.ro, pe care îl aveam cel mai la îndemînă în acel moment. Am găsit următoarea intrare în dicţionar, care corespunde unui nume comun, nicidecum unui nume propriu, ca acela căutat de mine: „laz, lazuri” substantiv neutru cu utilizare regională, preluat din limba sîrbă şi din limba ucrainiană, care înseamnă „teren de curînd despădurit, transformat în loc arabil sau în păşune”. Sursele lexicografice care atestă acest sens şi această etimologie sînt DEX’09, DEX’98, DLRC şi Scriban. Scurt şi la obiect, ca orice definiţie din dicţionar. Astfel, semnificaţia parţială a sintagmei „fată din Laz”, conform bine-cunoscutelor dicţionare româneşti, ar desemna-o pe acea persoană care locuieşte pe un teren despădurit, devenit un loc arabil sau o păşune. Problemă rezolvată doar pe jumătate. Pentru că, în fond, ce legătură există între sintagma din turcă unde apare numele propriu „Laz” şi numele comun „laz” care provine din sîrbă? Vom vedea, în cele prezentate mai jos, că, din păcate, nici una.

Astfel, fără un fundament suficient de solid pentru a indica sensul construcţiei din limba turcă, am încercat să fac transliteraţia sintagmei originale şi să caut din nou, folosind motorul de căutare online Google Translate, care nu este recomandat, de obicei, pentru traduceri ample; dar poate ajuta în cazul în care ai nevoie de sensul unui cuvînt într-un timp-record şi nu ai posibilitatea să cauţi într-un dicţionar bilingv la bibliotecă. Aveam, deci, forma transliterată „Laz kızı”, pentru sintagma din limba turcă, şi traducerea acesteia în limba română, şi anume „fată din Laz”. Ceea ce mă nemulţumea însă era faptul că nu îmi puteam da seama dacă sensul termenului din turcă „laz” era identic cu cel din sîrbă sau din ucrainiană. Ca să fiu sigură că nu îmi scapă nimic, am revenit la definiţiile din dicţionare, pentru o citire suplimentară, şi am descoperit, printre ultimele rînduri (de altfel, nici nu e de mirare că l-am ratat prima dată!), un sens izolat, cu corp de literă mic, care parcă îmi făcea semne cu deznădejde. Şi, în felul acesta, am descoperit ceea ce mă interesa… sensul sintagmei cu dus şi-ntors, „fată din Laz”. În Şăineanu, ediţia a VI-a, din anul 1929, există termenul „lazi”, care desemnează numele unei populaţii turcice de lîngă Marea Neagră. Lazii „se ocupau în Moldova cu negustoria, asuprind pe locuitori în tot felul; azi, în Dobrogea, servesc ca hamali”. De asemenea, în cadrul aceleiaşi definiţii, este precizată şi limba de origine a lui „laz” din contextul dat, şi anume, turca. Ca fapt istoric, trebuie remarcată existenţa satului Lazu, cunoscut şi sub numele de „Laz Mahale” (în traducere, „Mahalaua lazilor”), din comuna Agigea, care a fost întemeiat de lazi, un popor musulman aflat în conflict permanent cu turcii şi cu ruşii şi care, la început de secol XIX, au migrat în Dobrogea pentru a-şi perpetua tradiţiile, obiceiurile şi limba. După Războiul de Independenţă din anul 1877 şi alipirea Dobrogei de România, majoritatea lazilor au părăsit teritoriul dobrogean, emigrînd în Turcia. Cei care au rămas în satul Lazu şi-au pierdut încet-încet identitatea şi au fost asimilaţi în istorie ca făcînd parte din populaţia turcică. Este de remarcat, nu în ultimul rînd, ca fapt lingvistic, şi că sursele lexicografice moderne nu mai înregistrează acest sens pentru termenul „laz” din limba turcă, aceasta nefiind o dovadă de rea-credinţă, ci, mai degrabă, de adaptare la o nouă realitate istorică şi culturală. Deoarece, după retragerea lazilor din ţinutul dobrogean, realitatea lingvistică nu a mai corespuns cu realitatea istorică. Iar acest aspect lingvistic a rămas înregistrat în ediţia a VI-a, din anul 1929, a dicţionarului Şăineanu.

Utilizînd, deci, toate informaţiile acumulate în această cercetare „in nuce”, pot spune că sintagma „fată din Laz” nu este cea mai fericită alegere pentru traducerea construcţiei din turcă „Laz kızı”, întrucît numele propriu „Laz” nu este înregistrat în nicio sursă lexicografică românească. Ceea ce sporeşte gradul de ambiguitate al acestei construcţii. În plus, prepoziţia „din”, care funcţionează ca liant al celor două substantive comune, indică, în general, sursa unui obiect, şi nu raportul de filiaţie pe care îl exprimă prepoziţia „de” în structuri de tipul „fată de clujean”, „fată de maramureşean”, „fată de dobrogean”.

În loc de concluzie, pentru evitarea oricărei ambiguităţi contextuale, aş opta fie pentru varianta „fată de laz”, fie pentru „fată din Lazu”, deşi în cele două situaţii ar apărea totuşi diferenţe care se raportează tot la contextul istoric şi cultural. Cu precizarea că „fată de laz” face trimitere la o persoană din acea populaţie turcică stabilită în Dobrogea la începutul secolului al XIX-lea, în timp ce „fată din Lazu” ar putea să desemneze pe cineva care locuieşte în comuna Lazu, existentă actualmente în Dobrogea.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru