Facebook

DIVERSE

Literatura în școală – clișee și clișee

Publicat

pe


Din colbul școlii…


În lumea de astăzi, este aproape un obicei să cernem sistematic tot ceea ce au produs epocile anterioare, folosind filtre dintre cele mai ingenioase pentru a schimba percepția anumitor fenomene, mai ales culturale. Unul dintre aceste fenomene vizează identificarea mecanismelor psihologice ale violenței crescînde din societățile actuale, cărora specialiștii le prezintă cauze în excesul anumitor scene din desenele animate, din filme, din muzică și chiar din literatură. Un exemplu surprinzător a fost constatarea că un desen animat precum Popeye marinarul trebuie interzis deoarece furnizează publicului tînăr o psihologie a imitației care motivează violența; în copilărie, îmi amintesc, așteptam cu mare bucurie aceste desene animate, dar nu m-am gîndit nici un moment la faptul că trebuia să mă comport precum Popeye, să lovesc la rîndul meu pe cineva. Simpatizam cu Popeye, care, deși mai mic, reușea permanent să-l surprindă pe musculosul Bluto, bineînțeles după o porție bună de spanac, folosind forța uriașului în defavoarea lui. Popeye părea un erou de basm care avea ca ajutor conserva de spanac, căci l-am văzut mereu ca pe buturuga mică răsturnînd carul mare. Nu desenul animat în sine reprezintă problema, ci receptarea lui actuală, absența unui dialog al părintelui cu propriul copil pe marginea scenelor comice, care nu mai sînt savurate la adevăratul lor potențial.

Din păcate, acest fenomen avansează și în spațiul școlar, acolo unde destule voci combat violența pe care o întîlnesc în operele literare din programă, ceea ce naște de multe ori controverse și perspective lipsite de orice soluție constructivă. Reproșurile au vizat limbajul prea arhaic al unor creații literare, o piedică redutabilă în înțelegerea operelor literare, excesul de regionalisme, absența neologismelor specifice civilizației contemporane, violența fizică din spațiul rural, în familie sau față de copii. Aplicînd un astfel de filtru, soluția rămasă diluează sensibil ceea ce literatura își stabilește ca reper valoric, pentru că, rînd pe rind, în sită rămîn Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici, Marin Preda, iar rîndurile indezirabililor par să se îngroașe cu fiecare nouă descoperire neconformă cu orientarea psihologiei actuale.

Sigur, argumentele privind faptul că literatura modelează caracterele și educă un tînăr care începe să cunoască viața se susțin, deoarece, în definitiv, acestea sînt dezideratele oricărui sistem de educație. Nici unul dintre autorii incriminați nu folosește violența fizică sau de limbaj ca scop în sine, ci ca element prin care creează imaginea unei mentalități, pe care orice cititor trebuie să o înțeleagă, chiar de pe băncile școlii, condus de un profesor dornic să atragă un nou consumator de literatură. Lecția morală a oricărui text își dezvăluie semnificațiile în paradigma specifică operei literare, definită, conform unui manual de Limba și Literatura română pentru clasa a V-a apărut în octombrie 2017, prin următoarele sintagme: „reprezintă o lume imaginară”, „care pornește de la realitate”, „scopul este acela de a emoționa cititorul”. Așadar, elevului i se oferă, de la început, recomandarea de a integra subiectele operelor literare în zona generoasă a unei lumi imaginare, pe care fiecare cititor poate să o compare cu realitatea, valorificînd multiple astfel de experiențe de viață posibile. Un bun exemplu îl oferă romanul lui Sadoveanu Baltagul, care, pentru a reda mentalitatea epocii, relatează relațiile domestice Nechifor-Vitoria; înțelegerea ad litteram denaturează sensul adînc al operei, căci chiar și cititorul de nivel gimnazial poate să înțeleagă, dacă are o experiență de lectură minimă, că nu este fotografiată realitatea, ci transfigurată. De altfel, pentru nivel gimnazial, Baltagul se studiază în contextul trăsăturilor speciei epice a romanului, focalizînd așadar elementele structurale specifice, fără a ignora, desigur, înțelesurile tematice sau monografice, dacă publicul școlar manifestă receptivitate față de problematica discutată.

Problema limbajului literaturii ridică alte semne de întrebare pentru cei care susțin inadecvarea la timpurile noastre; multitudinea de arhaisme, de regionalisme din textele studiate deservește, pentru unii sociologi, ancorarea școlii în lumea contemporană. Să nu uităm că expresivitatea limbajului reflectă capacitatea de a opera cu sensurile figurate ale cuvintelor, foarte numeroase pentru cuvintele vechi, ceea ce nu se întîmplă cu neologisme precum pinterest, vlog sau computer. Probabil că, în momentul în care astfel de termeni vor fi validați literar prin creații semnificative, ei vor pătrunde în analizele din textele programei școlare; pînă atunci, însă, elevii vor avea de descoperit termeni precum colb, nuia, pocinog, ale căror sensuri sînt validate prin uzul care le-a înzestrat cu multiple nuanțe, în contexte dintre cele mai expresive.

Spațiul public, formator de opinie astăzi, intră de multe ori într-o zodie a diletantismului în domenii precum cel al educației, aducînd în discuție sugestii de abordare a literaturii care creează o imagine dăunătoare pentru această disciplină de studiu. De aceea, adaptarea la tot ceea ce marchează noutate trebuie să se facă foarte atent, luînd în considerare scopul final al educației școlare: formarea unei culturi generale solide, din care elevul să rețină ceea ce alcătuiește o personalitate armonioasă, capabil să distingă realitatea de ficțiune, cuvîntul nuanțat și expresiv de cuvîntul cu sens propriu, lipsit de expresivitate artistică și să-și clădească un sistem de valori autentic, bazat pe o gîndire critică, construit din sentimente și din idei definite corect, în contexte specifice.

 

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru