Facebook

DIVERSE

Manualul manualelor – necesitate sau moft?

Publicat

pe


Din colbul școlii…


În spațiul public, s-a lansat ideea elaborării unei legi privind aprobarea manualelor unice pentru fiecare disciplină de studiu din învățămîntul preuniversitar. Conform acestui proiect, fiecare disciplină va avea alocat un singur manual, respectînd toate principiile din legislația actuală a învățămîntului românesc, ceea ce contravine situației existente în prezent: sînt discipline care beneficiază de șapte-opt manuale alternative, toate purtînd avizul Ministerului Educației Naționale.

Oare această propunere reflectă stadiul actual al sistemului național de educație? Se dorește un ajutor pentru elevi, părinți, profesori? Sau reprezintă o modalitate de a pune capăt inflației de manuale de pe piață, ceea ce ar antrena și o diminuare serioasă a numărului editurilor care se ocupă de publicarea cărților școlare?

Argumente favorabile unei astfel de propuneri se pot găsi cu ușurință, de la evidenta uniformizare a materialelor didactice puse la dispoziția publicului școlar, pînă la găsirea unei soluții unitare de a reflecta conținutul programelor școlare. Fără îndoială, o astfel de propunere legislativă ar micșora simțitor concurența existentă la ora actuală la nivelul manualelor școlare, orientînd publicul într-o singură direcție.

Există, însă, contraargumente consistente la această propunere, iar acestea derivă din specificul fiecărei discipline; în conceperea unui manual, autorii pot face dovada unei viziuni mai conservatoare sau mai moderne, aplicînd aceleași competențe ale programei școlare. Spre exemplu, la limba și literatura română, unele manuale abordează o direcție descriptivă a textelor literare, propunînd elevului secvențe analitice cu privire la un anumit text literar. O astfel de concepție servește ca sprijin elevului în elaborarea unor texte despre o anumită operă literară, dar limitează abilitatea de a exprima în cuvinte proprii mesajul respectivei opere. Alte manuale apelează la exerciții care conduc treptat la înțelegerea textului, creînd elevului abilitatea de a-și cultiva limbajul analitic în raport cu textul literar. Profesorii, la rîndul lor, aleg un manual sau altul în funcție de propria viziune asupra actului de predare, de propriul stil și țin cont de nivelul academic al clasei cu care lucrează. Pentru clasele cu nivel mediu de pregătire, analizele se pot dovedi foarte utile ca exemple de abordare a textului literar, dar pentru clasele foarte performante exersarea competențelor este favorizată de sarcini de lucru care să ducă la descoperirea treptată a textului literar și deci și la scrierea despre un astfel de text.

Poate că mai utilă s-ar arăta înnoirea manualelor existente deja în școli, fie prin asigurarea unui număr suficient de exemplare pentru elevi, fie prin reeditarea manualelor care au primit deja avizul din partea ministerului. Multe dintre manuale nu au fost revizuite conform DOOM 2, spre exemplu, păstrînd grafii neconforme cu normele actuale. De aceea, chiar dacă inițiativa a fost gîndită ca sprijin pentru elevi, părinți și profesori, ea presupune timp îndelungat de aplicare și costuri foarte mari pentru concretizare. Performanța școlară depinde, în bună măsură, de calitatea materialelor folosite de dascăli, dar, într-o mult mai mare măsură, de pasiunea, de energia și de responsabilitatea fiecărui profesor în relațiile sale zilnice cu elevii. Manualul poate să rămînă un instrument de orientare în practica de zi cu zi, dar nu singura unitate de validare a progresului școlar. Ca în orice meserie care implică factorul uman, și în domeniul educației contează cel mai mult relația pe care profesorul o stabilește cu elevii săi, creînd magia memorabilă a fiecărei ore. Pe termen lung, nici un elev nu se întoarce în școală pentru a-și revedea manualele, ci profesorii care l-au condus, în cadrul fiecărei ore, către maturizarea intelectuală și afectivă necesară pentru a deveni adult.


Ilustrația textului: Vicent van Gogh, „Natură moartă cu Biblie” (1885)

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru