Facebook

Diverse

Sola Scriptura

Publicat

pe

E aproape un truism să mai afirmi astăzi că lumea și-a pierdut apetitul pe care-l avea odinioară pentru lectură. Pierderea acestei lumi pe care o instituie lectura unei cărți a avut efecte în psihologia individului: atras din ce în ce mai mult de televiziune, acesta a devenit superficial și bulimic, în același timp. Asaltat de vizual, ochiul uman a devenit nestatornic, înghițind pe nerăsuflate cantități uriașe de imagini necesare să-i potolească apetitul. Mai mult, el năzuiește astăzi, într-ascuns, la o telecomandă miraculoasă, care ar putea să schimbe, după bunu-i plac, chiar canalele realității imediate, atunci cînd aceasta devine insipidă.

Incapabil să mai aprofundeze, să zăbovească preț de minute bune asupra unei imagini, individul cere insistent acțiune: în viața personală, la serviciu, în cinematografie, în pictură, în teatru, în literatură, ca și cînd ieșirea din timp admirînd un tablou, ascultînd un monolog ori citind un pasaj descriptiv i-ar curma răsuflarea, punîndu-l față în față cu propria-i moarte.

Inconsistența sa sufletească o transferă în toate aspectele realității: personale, imediate, culturale. Inapt să plonjeze în profunzime, individul de astăzi are nevoie constantă de marketing, ca reazem al gîndirii lui. Vizionează reclame pentru a-și alege filmele pe care să le urmărească, se îndulcește cu bîrfa care-i oferă informațiile necesare pentru a-și face selecția persoanelor pe care le va accepta sau nu în jurul său, citește cele cîteva rînduri de pe coperta cărții din librărie, pentru a-și forma o opinie tranșantă dacă merită sau nu să facă investiția.

Nici individul mai rafinat nu este scutit de atari probleme. Diluîndu-și consistent dimensiunea interioară a receptării unei opere literare, neavînd capacitatea să dialogheze profund cu sine sau să problematizeze suficient pe marginea mesajului cărții, acesta fuge în capela criticii literare, se închină la icoanele bătrînilor înțelepți și cade cu evlavia neofitului pe grumazul textelor. Sola Scriptura s-a înstăpînit atît de tare în peisajul vieții cotidiene, încît paralizează orice inițiativă firavă care se poate naște. Acela care își permite să pună între paranteze o anumită viziune este amendat, pus la zidul infamiei, socotit un eretic și evacuat din spațiul public.

Învățămîntul românesc nu a fost nici el ocolit. Examenul de maturitate prin care un absolvent de clasa a XII-a își dă măsura propriei capacități de înțelegere a operelor literare este viciat de apelul continuu la această Sola Scriptura. Nu poți obține o notă bună dacă nu livrezi prompt un citat critic. Lucrarea scade automat din valoare, este privită cu suspiciune, iar asupra bietului absolvent planează sentința diletantismului. Se uită, astfel, prea lesne că produsul final al unui Vianu, Perpessicius, Ovid S. Crohmălniceanu ș.a. a trecut printr-un proces laborios de interogări asupra temei şi a modalităților de realizare artistică, s-a urmărit detectarea originalității textului operei literare, s-a apelat la contextul social și istoric al autorului, și, nu în ultimul rînd, s-a încercat decelarea sensibilității artistului sincronic și diacronic.

Știm că o operă își capătă dimensiunea axiologică prin însăși capacitatea ei de a se deschide altfel și altcum peste timp în sufletele lectorilor inocenți sau experimentați. Or, tocmai această dimensiune se anulează încă de pe băncile școlii: dialogul cu înaintașii, fie ei critici de mare anvergură, fie artiști. Autenticitatea unui discurs sau personalitatea individului sînt înăbușite pînă într-atît încît ele dispar complet, dînd naștere unor fantoșe fără opinie proprie, unor persoane paralizate cultural, timorate, incapabile să se deplaseze în spațiul literar fără suportul textelor critice.

Soluția nu este la îndemînă, pentru că nu poți să ieși ușor din umbra criticilor și nici nu poți să le negi opera atîta vreme cît, atunci cînd au scris-o, ea a sintetizat un întreg laborator desfășurat pe multe paliere culturale. Ceea ce se poate face însă în primă fază este încurajarea încă din gimnaziu a elaborării unui discurs autentic, dezinhibat de canoane, ghidat îndeaproape de dascăli competenți; un discurs care să reflecte sensibilitatea personală a acelui puști și modul în care el se raportează la textul literar, dar să surprindă, totodată, și o sensibilitate contemporană lui. Schizoidia și anacronismul de astăzi sînt departe de a construi un discurs care să fie dat mai departe următoarelor generații sau să reziste timpului.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru