Facebook

DIVERSE

Un linge-blide de-a fir a păr

Publicat

pe


Cuvinte potrivite


Pentru a mai descreţi niţel fruntea cititorului, am ales să cercetez o temă mai hilară, pornind de la un proverb popular bine cunoscut de publicul larg: „a fi un linge-blide”. În ceea ce priveşte perspectiva semantică, definiţia lexicografică a expresiei analizate apare în surse consacrate ca desemnînd acea persoană care „trăieşte pe socoteala altora”, fiind percepută ca un „parazit”, ca un „om de nimic” („Dicţionarul explicativ al limbii române”, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, editura „Univers Enciclopedic Gold”, Bucureşti, 2009). Observăm de la bun început o specializare semantică a acestei sintagme, numind, aşa cum este precizat şi în definiţie, o anumită categorie de referenţi dintr-o pătură socială bine definită. Pentru a evidenţia acest sens, am ales (fără nicio intenţie absconsă) cîteva exemple reprezentative: „Probabil aproape milionar în euro, Ion Cristoiu se comportă în continuare ca un lingător de blide sărman, acceptînd fişicurile aruncate de diverşi oameni pentru a le lustrui recipientele pe care nu le-ar mai spăla nici toată apa din Marea Neagră” (www.catavencii.ro/linge-clanta-si-linge-blide). În cadrul acestui context, reiese intenţia publicistului de a spori caracterul peiorativ al sintagmei deja existente, prin ataşarea suplimentară a sufixului substantival „-tor”, care, asemenea unor termeni profesionali precum „croitor”, „măturător”, „predicator”, ar sugera chiar ideea unei profesii luate în derîdere cu toată ironia de rigoare. În plus, expresia originală este dislocată prin introducerea liantului prepoziţional „de”, care leagă obiectul acţiunii („blide”) de noul centru nominal („lingător”). Un alt exemplu ilustrativ ar fi următorul citat, unde expresia „linge-blide” apare în cadrul unei serii întregi de elemente al căror caracter peiorativ este strict contextual: „Şi dacă le-a întrebat omul, ele au răspuns că noroacele domniţelor ori ale curtenilor, ori ale atîtor alţi pierde-vară şi linge-blide, care trăiesc din belşug şi se trîndăvesc cu somnul.” (Dimitrie Anghel, „Povestea celor necăjiţi”). Pe lîngă contextele care reliefează o vădită intenţie ironică, sintagma „linge-blide” apare şi în cadrul unei poezele pe care o recitam cu toţii în copilărie: „Cum te cheamă? Soarbe-Zeamă. Cum te strigă? Mămăligă. Cum îţi spune? Linge-Blide. Cum te scrie? Pe hîrtie.” În acest caz, putem vorbi despre caracterul ludic al unităţii frazeologice analizate în cadrul acestui articol; deşi valenţele peiorative se păstrează, acestea sunt mult mai voalate, fiind vorba despre un context unde primează jocul şi joaca.

Această unitate frazeologică reprezintă, din punct de vedere structural, baza unui substantiv compus, care este utilizat deseori în contexte familiare (mai puţin, în cele literare) şi care a devenit, la rîndul său, o nouă expresie. Aşa cum bine anticipaţi, este vorba despre sintagma „(un) linge-blide”, care reprezintă un compus nominal alcătuit din verbul „a linge” (avînd ca etimon latinescul „lingere”) şi din substantivul comun „blide” (provenit din termenul slav „blindŭ”), ce apare în mod obligatoriu la plural. Constatăm că orice alte mărci flexionare ale cuvîntului-pivot „blide” nu sunt posibile în utilizările contextuale ale acestei expresii (referindu-mă aici la ataşarea determinantului definit, „linge-blide(le)” sau la marcarea la singular, „linge-blid”, care ar crea structuri agramaticale). Aceste amănunte ar putea părea detalii insignifiante sau „prea” de specialitate, dar vom vedea, în cele ce urmează, că micile amănunte reprezintă baza unei cercetări solide. Am precizat în rîndurile anterioare că asupra numelui „blide” din expresia analizată nu poate acţiona nicio marcă flexionară. Aspectul acesta se poate explica foarte simplu, întrucît sintagma a fost supusă unui proces de substantivizare, fenomen care a condus la alipirea verbului şi a numelui, rezultînd, în cele din urmă, un element singular, cu sens şi comportament contextual proprii. În studiul „Probleme de frazeologie”, profesorul Liviu Groza defineşte acest proces de substantivizare a elementului verbal şi a celui nominal, pornind de la fragmentarea expresiei matriciale, „a fi un linge-blide”, avînd ca urmare „desprinderea unităţilor frazeologice […] şi folosirea ca substantiv a formei de indicativ prezent persoana a III-a […], ceea ce a favorizat tendinţa spre aglutinare” (Liviu Groza, „Probleme de frazeologie”, Editura Universităţii din Bucureşti, 2011). Vorbim, aşadar, despre aglutinarea celor două elemente care compun noua unitate frazeologică, remarcînd, totodată, şi caracterul regresiv al acesteia, odată cu reorganizarea expresiei primare. Fenomenul de aglutinare are două rezultate vizibile în plan lingvistic: pe de-o parte, este de remarcat frecvenţa utilizării acestei expresii în diverse contexte mai mult sau mai puţin literare, iar, pe de altă parte, se observă concretizarea acestei unităţi frazeologice, din nevoia vorbitorului de a restrînge forma iniţială (mai amplă şi cu un puternic caracter verbal) a proverbului „a fi un linge-blide” şi de a lăsa doar elementele esenţiale, a căror trăsătură specifică este lipsită de orice valenţă abstractă. Astfel, se creează un efect stilistic cu o puternică nuanţă peiorativă, devenită definitorie pentru această sintagmă, care, la origine, s-a creat, probabil, pe baza unei sinestezii (aceasta din urmă presupunînd asocierea mai multor senzaţii; în acest caz, vorbim despre îmbinarea tuturor celor cinci simţuri: tactil, gustativ, olfactiv, vizual şi auditiv).

În consecinţă, sintagma „linge-blide” rămîne un punct de referinţă în limbajul publiciştilor şi, aşa cum am văzut în rîndurile precedente, este prezentă chiar şi în limbajul copiilor care îşi atribuie diverse roluri sociale în jocurile la care iau parte.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru