Facebook

EDITORIAL

Despre tineri și despre pasiunile lor

Publicat

pe

Într-o societate aflată de aproape 30 de ani în permanente și obositoare căutări, sociale, economice sau culturale, sînt din ce în ce mai rare momentele de bucurie, de satisfacție; și totuși, pasiunile nu au vîrstă, iar tinerii oferă încă multe astfel de ocazii de speranță, aducînd acea fragilă rază de lumină în tunelul rutinei conduse de o locomotivă în derivă.

Recent, Colegiul Național „I. L. Caragiale” din București a fost gazda unui eveniment de anvergură, premierea celor cinci finaliști ai concursului organizat de Ministerul Afacerilor Externe în colaborare cu Ministerul Educației Naționale pentru propunerea unui logo reprezentativ pentru România, care trebuie să preia președinția Consiliului Uniunii Europene în 2019. Cîștigătorul concursului, votat de un juriu central, alcătuit din 19 persoane, dar și prin intermediul rețelelor de socializare, a fost un tînăr elev din clasa a IX-a de la Colegiului Național „I. L. Caragiale”, Nicolae Ioan Dobrinescu. Desenul lui, reprezentînd stilizat lupul dacic, a adunat cele mai multe voturi și urmează să fie punctul de pornire pentru imaginea definitivă a logo-ului. Cuvintele acestui tînăr, rostite fără urmă de emfază la festivitatea amintită, la care au aparticipat ministrul Liviu Pop, secretarul de Stat Liviu Ispas și Victor Negoescu, sînt dovada unei ambiții de a demonstra creativitatea și plăcerea asumării unor lecții de viață adunate în mintea și în sufletul unui adolescent dornic să-și susțină țara. Poate că, totuși, patriotismul nu este o valoare demonetizată, ci se manifestă ca sentiment al mîndriei de a aparține spiritual unei istorii și unei culturi semnificative în contextul pledoariei contemporane pentru globalizare. Ioan Dobrinescu a făcut apel la istorie și la geografie, susținînd, în discursul său, că lupul dacic este un simbol al României și al Europei, iar țara noastră posedă încă numeroase exemplare de lupi.

Un alt prilej de satisfacție s-a consumat pe 19 noiembrie 2017, la premiera unui scurtmetraj purtînd semnăturile unor liceeni de 15 ani: Luca Ștefan Vasile Berde și Andrew Cooper; filmul, intitulat The Second Target, prezintă povestea concentrată a unui spion, afectat de leucemia fiicei lui, care devine indezirabil, deci o a doua țintă, necunoscută la început. Unul dintre regizori, Luca Ștefan Vasile Berde, se află la a treia producție de acest gen, după A Letter from Santa (2015) și Dont open the door (2017); celălat, Andrew Cooper, apare într-o dublă ipostază, de actor și de regizor, iar amîndoi sînt și autorii scenariului. Regizorii au apelat la sprijinul unor prieteni – colegi de clasă sau de liceu – pentru celelalte roluri, jucînd cu multă pasiune rolurile primite.

Printre reușitele filmului se pot nota contrastul cromatic alb-negru al peliculei, cu excepția fotografiei color a fetiței spionului, suspansul creat de aflarea celei de-a doua ținte și asumarea unui model – Quentin Tarantino – prin efectul dramatic al imaginii și prin coloana sonoră care punctează inteligent acțiunea. Deși gesturile trădează uneori vîrsta fragedă a regizorilor, a scenariștilor și a actorilor, filmul anunță carierele posibile, datorită pasiunii care traversează cele 15 minute ale peliculei. Ca și în cazul scurtmetrajului Dont open the door, suspansul se rostogolește pînă la final, obținînd efectul scontat al atenției publicului, iar momentele poveștii sînt tratate dinamic, cu deplin profesionalism.

Să fie aceste două exemple recente semnul revitalizării unei generații la care lumea privește cu îndoială, chiar cu strîngere de inimă cîteodată? Să fie oare în aceste pasiuni nucelul unor viitoare realizări notabile? În mod cert, sînt două puncte luminoase din razele timide ale speranței…

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru