Facebook

EDITORIAL

Hunedoara – centru de reeducare în spirit muncitoresc

Publicat

pe


Pixul negru


Ținut legendar, Hunedoara se individualizează, în afara renumelui de „o Românie mai mică”, adică repetă, cel puțin geografic, la scară redusă, harta țării, nu ca formă, ci prin conținutul fizic – se identifică, spuneam, și printr-o altă particularitate, să-i zicem socio-educativă. Într-o vreme azi hulită, de multe ori pe drept, de multe ori pe nedrept, județul Hunedoara se distingea prin industrializarea sa masivă, chiar excesivă. (Îmi amintesc cum primul secretar Ioachim Moga se ruga de președintele Republicii, după pornirea parțială a Termocentralei Mintia, să lase Hunedoara cîțiva ani să resimtă efectele dezvoltării economice, fără a însărcina județul cu o nouă investiție majoră. Drept răspuns, la vreun an, Hunedoara a primit vestea că va trebui să ridice Fabrica de ciment de la Chișcădaga.) Hunedoara se legitima și prin prioritatea pe plan republican a populației urbane și prin însuși gradul ridicat de urbanizare, prin populația muncitorească și intelectualitatea tehnico-inginerească majoritară. Ceea ce a influențat nașterea, la nivel politic, a unui nou nivel propagandistic privind spiritul etic și moral-educativ care ar defini ținutul hunedorean drept un model demn de urmat.

Această… calitate educativă ar sta la originea renumelui de „Hunedoara – centru de reeducare în spirit muncitoresc”. Altfel, adică mai brutal spus: „Hunedoara – batalion disciplinar”! Ceea ce se susține cu cîteva situații, cazuri pe care le-am trăit și le relatez, nu neapărat în cronologia desfășurării lor. Prin 1972-73 izbucnise un scandal în urma montării, la Teatrul Bulandra, a piesei lui Gogol, Revizorul, în regia lui Lucian Pintilie. Fapt care l-a supărat rău pe ambasadorul sovietic la București, Drozdenko, acesta cerîndu-i președintelui Ceaușescu măsuri aspre. După suspendarea spectacolului cu Revizorul, la județeana de partid Hunedoara a ajuns Ilie Rădulescu. Fostul secretar cu propaganda la municipiul București a supervizat montarea lui Pintilie și a dat bun de jucat, de prezentat publicului. Drept care, Elena Ceaușescu, șefa cadrelor de partid, a hotărît trimiterea lui Ilie Rădulescu la Hunedoara, „la reeducare într-un mediu muncitoresc”! (Cu același prilej, șefa Secției culturale de la „Informația Bucureștiului”, Ileana Barbu, a fost dată afară din redacție. Mi-a povestit cazul pe cînd eram cursant la Centrul de atestare a ziariștilor, pe care îl conducea.) Om școlit, cu ținută îngrijită, atent la cuvîntul rostit, Ilie Rădulescu nu se bucura de prea multă simpatie în activul județean și nici… în teren, în mijlocul oamenilor muncii, al celor între care trebuia să-și revizuiască grabnic comportamentul și conștiința politică… La scurt timp după sosirea lui Rădulescu la Deva, prim-secretarul Ioachim Moga, om al locului, deci… bine educat, a fost promovat la C.C., în fruntea C.O.E.S., organism de partid și de stat care se ocupa de organizarea economică și socială a țării. Imediat, Ilie Rădulescu, reeducat, a fost promovat prim-secretar al județenei Hunedoara. Nu se știe pentru ce motive, la scurt timp a fost reabilitat și la nivel central, fiind numit secretar de stat la Ministerul de Externe. Cam imediat după greva minerilor din august 1977, unde el nu se afla… Aflîndu-se în concediu la Karlovy Vary…

Rămas vacant, postul de prim-secretar avea să fie ocupat repede de către un alt trimis la „reeducare într-un dezvoltat spirit muncitoresc”, Teodor Haș. Venit de pe Mureș, mai la vale de Deva, după un chef de cursă lungă, la care s-a băut pînă dă rața cu ciocu-n lună, și s-a jucat fotbal cu pui fripți la rotisor… Nu a făcut purici mulți pe aici. Nu se prindea reeducarea de el…

Într-o împrejurare mai mult ghinionistă a ajuns la reeducare și Viorel Faur. Revenit, de fapt, acasă, ca om al locului, de pe Valea Jiului. Era „cadrist” la C.C., subaltern al Elenei Ceaușescu. Pentru el, cea mai chinuitoare parte a zilei de lucru era după ora 15, cînd „savanta de renume mondial” sosea de la ICECHIM, unde era directoare, pînă la ora 22, cînd pleca acasă împreună cu tovarășul… Și Faur trebuia să stea locului pînă la plecarea lor… Dacă „șefa” cerea un dosar, un act, ceva, omul trebuia să-l livreze urgent. De la geamul biroului său, pîndea stingerea becurilor în cabinetul 2. Zilnic, pînă la ora 22! Pînă într-o zi, cînd lumina s-a stins la ora 19. Iar Viorel, țuști, pe ușă spre casă. A doua zi și-a cumpărat bilet de tren pînă la Deva. La reeducare! Tovarășa, împreună cu tovarășul s-au relaxat la un film, în sala special amenajată în C.C. Și, econoamă cum era, a stins becurile din cabinetul ei. După film, a revenit și tocmai atunci a cerut un dosar de la Faur, pe care ia-l de unde nu-i… Așa a ajuns Viorel Faur prim-secretar la comitetul județean Hunedoara al U.T.C.

Iar legenda mai cuprinde și alte astfel de povești adevărate, trăite și de către unii Stan-pățiți mai nesemnificativi. Dar care au contribuția lor la renumele propagandistic al Hunedoarei.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru