Facebook

Literatură

Gemenii diferiți

Publicat

pe

Așa cum se cam întîmplă pe la noi, literatura e de multe ori confruntată și chiar confundată cu politica. Nu știu dacă asta e o reminiscență a nu de mult apusului, dar mai mereu prezentului regim comunist, însă nu de puține ori s-a remarcat faptul că oameni de cultură remarcabili au ajuns să cadă în „mrejele” jocului politic de la noi, care, desigur, nu are absolut nimic din ceea ce ar trebui să însemne politică (deși, personal, nu cred că acest joc mai are așa ceva undeva pe glob). În orice caz, aceste personalități au devenit mai popularizate, dar au și ieșit din grațiile multor colegi de breaslă, cu care nu de puține ori au avut și conflicte pe teme politice.

Pe aceeași linie, nici implicarea lui Mircea Cărtărescu în viața socială și politică de la noi nu a fost scutită de reacții de tot felul. Opțiunile sale politice sau ideologice au fost pe rînd despicate în patru, contrazise, amendate ori folosite ca pretexte în confruntările literare.

Una peste alta, mitul scriitorului care trăiește doar în lumea literară nu i se potrivește deloc lui Mircea Cărtărescu, a cărui activitate în viața publică nu-mi pare dăunătoare carierei sale literare, chiar dacă uneori se poate dovedi o armă cu două tăișuri. O dată pentru că trebuie făcută foarte clar distincția dintre carieră și viață personală, lucru pe care foarte mulți îl ignoră sau nu vor să-l vadă. Scriitorul Mircea Cărtărescu și cetățeanul Mircea Cărtărescu sînt gemeni, însă nu sînt identici. E adevărat că succesul său literar pune automat într-o anumită lumină acțiunile sale civice, dar asta nu înseamnă că ele trebuie să ne facă să avem o anumită părere și despre scrisul său. Autorul de literatură, asemenea unui om simplu, are momente de revoltă, opțiuni politice, personale care nu au legătură cu meseria sa. Aceasta este o chestiune elementară, pe care am face bine să o acceptăm.

Apoi pentru că atît de mulți scriitori fac politică! Ne-am cam obișnuit – în ultima vreme cel puțin – să vedem la televizor scriitori, mai cu seamă pe la posturile de știri, comentînd actualitatea politică. Nu știu care este temeiul pentru care ei apar acolo din ce în ce mai des, deși am mică o bănuială. Considerați intelectuali, despre scriitori se poate crede că știu „cam de toate”, sau, în fine, că pot expune „situațiunea” pe înțelesul tuturor, prezentînd totodată o sursă de credibilitate prin cunoștințele pe care le au.

Însă Mircea Cărtărescu nu face politică. Cel mult vorbește despre politică și are, desigur, opțiunile sale – care nu cred că au de ce să fie judecate, indiferent de natura lor. Nu cred, așadar, că face politică. Cel mult scrie despre politică printre rînduri, iar cine reușește să treacă de pesimismul care pare să guverneze întreg volumul are destul de mult de cîștigat. Și la urma urmei, cine nu vorbește despre politică la noi în țară? Cred că aici e mai interesant să descoperim cum se vorbește despre politică, iar o lectură atentă a volumului ne poate ajuta să ne formăm o părere.

Un exercițiu de eseu, aflat la granița cu literatura prin rememorările scriitorului. Așa mi s-a arătat mie cartea Peisaj după isterie (2017), care mi-a părut o carte în primul rînd utilă, în sensul în care, pentru un cititor atent, ea poate dacă nu să dea răspunsuri, măcar să identifice unele piste despre cum funcționează România. Titlul poate părea un pic contradictoriu, dacă dăm peisajului o definiție pozitivă, cum ar fi „parte din natură care formează un ansamblu artistic”. Cum ar putea fi ceva artistic după o perioadă de isterie? Iată că se poate, lucru care reiese și din volum!

Se pot trage ceva învățăminte din micile pledoarii ale scriitorului pentru o Românie (un pic mai) normală. O Românie în care există o forfotă politică mai mare decît în multe țări cu o populație de două, de trei ori mai mare decît a noastră. Dacă e „mult zgomot pentru nimic” sau nu… Asta nu aș putea spune!

Avem un peisaj după isterie. Cel de dinainte de isterie nu e însă menționat, dar e posibil să fi fost unul în care s-au adunat norii, iar momentul de isterie să fi fost asemenea unei furtuni de toamnă. Nu de vară, căci a durat ceva. Și încă mai durează, aș zice. Pentru că protestele de la începutul anului nu au însemnat doar o ieșire în stradă, ci mai mult decît atît: o stare vecină cu disperarea, de revoltă dusă la extrem, poate și de frică, să nu ne întoarcem la ceea ce am urît atît de mult înainte de ´89. O stare pe care puține lucruri o mai pot ține în frîu.

Dacă volumul Peisaj după isterie a fost gîndit de la bun început ca unul comercial, care să „prindă” la public grație temei centrale, aceasta este o altă discuție, mult mai vastă. Cert este că dacă alegem să cumpărăm cartea și să o citim, nu este exclus să constatăm că țara în care trăim are mai multe nuanțe și umbre decît ne-am fi așteptat. Că locul acesta din care mulți pleacă, în care puțini mai vin și mai cred, este unul, totuși, complex. Unic în felul lui.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschideți articolul

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru