Facebook

SPECIAL

3 opinii despre situația din Spania

Publicat

pe

Pentru că ne interesează, așa cum am anunțat de la bun început, subiectele și provocările incandescente ale postmodernității pe care o trăim, nu puteam ignora, în aceste zile, situația tensionată din Spania. În numărul curent, colaboratoarea noastră Cristiana Grosu a analizat, acoperind perspective complexe, criza provocată de referendumul catalan care a avut loc la 1 octombrie 2017. Am încercat, de asemenea, să obținem și cîteva opinii ale unor persoane apropiate de spațiul cultural spaniol. Ne-au răspuns, prin e-mail, trei tineri intelectuali. Mariam Fuentes și Manuel García Gonzáles, amîndoi din Almería, și Victor Mocioiu, din București. Publicăm, în acest grupaj, opiniile lor, mulțumindu-le pentru solicitudine și fiind convinși că nici o părere nu are nevoie de prestigiul numelui ca să fie exprimată.



Mariam Fuentes

În loc să pășim împreună înainte

Urmăresc cu tristețe ceea ce se întîmplă în țara mea. Situația nu a fost tratată cu înțelepciune de guvernul spaniol, dar, în mod clar, nici acțiunile militanților pentru independența Cataloniei nu au fost corecte. Să nu-ți pese suficient de adevăratele probleme sociale – cum ar fi nesfîrșitele liste de așteptare pentru operații, în spitale – doar ca să continui să sprijini această revendicare ilegală a independenței…

E trist să văd felul în care lumea aceasta în care trăim continuă să așeze frontiere între oameni, în loc să pășim înainte, mai puternici, împreună.


Victor Mocioiu

Amintiri de la un alt referendum catalan

Scurt pe doi: nu sînt foarte la curent cu ce se întîmplă momentan în Catalonia/Spania, dar pot scrie despre experiențele mele de cînd locuiam în Barcelona. Iar pentru asta, un mini-intro: am locuit trei ani și jumătate în Capitala Cataluniei, între 2013 și 2016. Nu la cules căpșune, ci la studii. O consider a doua mea casă, pentru că acolo am trăit o a doua tinerețe. Anii de studenție ar zice unii, însă eu cred că a fost mai mult decît atît.

Îmi amintesc cu mare drag cum fiecare cartier are stema sa și unele au chiar o sărbătoare proprie. Îmi amintesc de parcul Guell și dealurile de deasupra, prin care alergam. Îmi amintesc de cafenelele ascunse de eternul tumult turistic. Îmi amintesc cum luam autobuzul spre Barceloneta la 6 dimineața, ca să fac baie în mare înainte de a merge la cursuri. Îmi amintesc turnurile umane pe care le-am văzut adesea la facultate, turnuri organizate de cluburile de castellari. Dar, mai ales, îmi amintesc de nenumăratele steaguri „independiste” afișate la ferestrele locuințelor.

Ei bine, toate mai de sus le-am asimilat ca atare – un avantaj al locului, dar steagurile m-au pus pe gînduri, alături de limba aceea care se vorbea pe lîngă spaniolă și care seamănă tare mult cu româna la auz. Mi-am întrebat colegii de unde pînă unde toate astea și așa au început să curgă rîuri de păreri, opinii și detalii despre… situație – s-o numim astfel. Așa am aflat că limba catalană este diferită de cea spaniolă – deși mie nu-mi sună chiar atît de diferit – și că folosirea ei a fost interzisă cît timp Franco s-a găsit la putere. Dar catalanii au păstrat-o, o vorbeau pe ascuns, clandestin, între patru pereți. Tot așa am aflat că populația din Catalonia cotizează la buget mai mult decît primește înapoi. Le spun catalani și nu spanioli pentru că ei asta se consideră: catalani. Și uite așa, cu aceste mici detalii aflate la scurt timp după venirea mea în frumoasa Barcelona, iată că are loc și un referendum pentru separarea Cataloniei de Spania… Undeva în 2014. (https://en.wikipedia.org/wiki/Catalan_self-determination_referendum,_2014)

Ce s-a întîmplat în urma acelui referendum? Mai nimic. Catalonia a rămas în Spania, catalanii au rămas la fel de înverșunați, iar colegilor spanioli puțin le-a păsat de strădaniile acestora. Din fericire, și Barcelona a rămas neschimbată – un oraș care petrece mai tot timpul, fiind asaltat de turiști (ghiris, cum le zic spaniolii). Bineînțeles că Barcelona a rămas neschimbată – are un momentum, un renume prea mare. Am să mă duc în curînd să văd ce mai face și dacă s-a schimbat în ultimul an de cînd n-am mai fost acolo.


Manuel García Gonzáles

O problemă legată de a vrea mereu mai mulți bani

Zilele acestea, în Spania, toată lumea vorbește despre Catalonia. Spania este cu adevărat o țară neobișnuită. Avem multe „culturi” diferite care trăiesc în aceeași țară. Nu mă gîndesc doar la Catalonia; Țara Bascilor este un alt exemplu perfect.

Nu cu foarte mult timp în urmă, în Spania am avut dictatură. Deși a fost urmată de o perioadă de tranziție, iar în 1978 a fost creată Constituția, multe dintre răni nu s-au vindecat cu totul. Parțial, au rămas ca o moștenire. Dintotdeauna catalanii au avut poveștile și visurile lor legate de dorința de a fi o țară în sine. Iar aici, în Spania, Țării Bascilor sau Cataloniei le-a fost recunoscută  identitatea. Limba, cultura și identitatea lor sînt respectate. Mai mult, au propria poliție, chiar dacă subordonată poliției naționale, sau propriul statut de autonomie.

Pentru mine, e o problemă legată de a vrea mereu mai mulți bani. De a primi mai mult de la stat și de plăti mai puțin. De a fi „mai” privilegiați decît sînt deja. La toate acestea se adaugă criza economică pe care o traversăm și care a dus la intensificarea mișcărilor radicale pentru independență. Acele partide care acum nici măcar nu guvernează cu o majoritate au creat sloganul „Spania ne fură”, tensionînd lucrurile extrem, așa cum nu s-a mai întîmplat niciodată în deceniile din urmă.

Aici, în Spania, nimeni nu crede că vor deveni independenți cei din Catalonia. În primul rînd, pentru că referendumul este ilegal și contravine Constituției din 1978, iar în al doilea rînd, pentru că nu toată lumea din Catalonia își dorește independența cu adevărat.

Este, într-adevăr, o situație dificilă, dar eu cred că în cele din urmă nu se va întîmpla nimic de acest fel.

Lăsați un comentariu

Lăsați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trending

SPECIAL

O campanie „trenul nostru”: 12 rute ale Centenarului

Publicat

pe

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. De aceea, am gîndit o campanie publicistică itinerantă, care să marcheze momentul jubiliar. O campanie intitulată trenul nostru pe drumurile Unirii.

Pe scurt

Vom merge, de-a lungul lui 2018, în 12 orașe românești semnificative, din punct de vedere istoric, pentru devenirea României Mari. Astfel, în fiecare lună, o echipă a trenului nostru va poposi într-una dintre cele 12 destinații alese în redacție și deja programate calendaristic. Ca să descoperim împreună cum arată acele locuri în anul Centenarului, cum trăiesc oamenii acelor locuri în Anul Centenarului și care e atmosfera acelor locuri în Anul Centenarului.

De unde pînă unde

Campania trenul nostru pe drumurile Unirii a pornit, în ianuarie, la Mărășești. Mihăiță Stroe și Alexandru Dumitriu publică în acest număr două reportaje consacrate eroicei localități din Vrancea. Traseul va acoperi majoritatea provinciilor românești și se va încheia, simbolic, la Alba-Iulia, în decembrie. Pentru că în 1918 s-a făurit România Mare, care însemna o altă hartă decît cea amputată a prezentului, vom descinde, pe drumurile Unirii, și la Chișinău. Iată desfășurătorul campaniei:

  1. Mărășești (ianuarie)
  2. Tîrgu Jiu (februarie)
  3. Curtea de Argeș (martie)
  4. Drobeta Turnu Severin (aprilie)
  5. Medgidia (mai)
  6. Toplița (iunie)
  7. Tîrgu Neamț (iulie)
  8. Chișinău (august)
  9. Brad (septembrie)
  10. Carei (octombrie)
  11. Bîrlad (noiembrie)
  12. Alba Iulia, Zlatna (decembrie)

Costuri

Cîteva detalii tehnice: deplasările vor fi suportate de membrii redacției. Mijlocul de transport este cel feroviar. Nu pentru că revista se numește trenul nostru, ci pentru că nu posedăm mașini. Punctul de plecare va fi, așadar, Gara de Nord. Vom petrece măcar o zi în localitățile cuprinse în plan. Prin urmare, vom înnopta în mai toate locurile.

Precedente

Unii cititori de presă tipărită își mai amintesc, poate, campania estivală Descoperirea României a ziarului „Jurnalul național” din anii 2004-2006, ziar condus, pe atunci, de Marius Tucă. Această caravană străbătea rutier, vară de vară, un traseu dinainte precizat. Zilnic, în „Jurnalul național” apăreau, pe durata campaniei, reportaje din țară. Evident, nu ne putem compara, ca efectiv numeric și potențial bănesc, cu „Jurnalul național”, care mobiliza mulți ziariști în Descoperirea României, dispunînd și de alte posibilități financiare. Dar în ceea ce privește calitatea textelor, îndrăznim să sperăm într-o vagă apropiere.

Pledoarie pentru „teren”

Presa culturală autohtonă nu prea are obiceiul „terenului”. Întîlnim rarisim cîte un reportaj în paginile acestor publicații, atinse de sedentarism, fie că vorbim despre print, fie că vorbim despre online. Sigur, există însemnări de la evenimente (naționale sau internaționale) la care participă, ca invitați, redactori & colaboratori ai revistelor. Însoțite, cîteodată, însemnările respective, și de impresii turistice. Campania noastră este una autentic reportericească. Nu ne va întîmpina nimeni la gară, nu ne va rezolva nimeni cazarea, nu ne va plimba nimeni prin oraș.

România reală

Va fi, inevitabil, destul festivism patriotard în acest an al Centenarului. Va fi, inevitabil, și destulă înflăcărare demagogică. Va fi, iarăși inevitabil, și agresivitate politicianistă. Au apărut provocări, vor mai apărea. Au fost riposte, vor mai fi. Noi vom căuta un Centenar al decenței. Un Centenar al echilibrului și al toleranței. Un Centenar care să aducă în prim-plan România reală. Cu bunele și relele ei. Am considerat și considerăm că rosturile unei reviste culturale trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, viața obișnuită a oamenilor. Viața de dincolo de București și de marile orașe. Pentru că, fără a înțelege realitățile țării, realitățile de jos, realitățile grele de jos, de care mulți sînt străini sau se feresc cu dispreț elitist, nu ai cum să înțelegi nici cultura acestei țări. E frumos să mergem la lecturi publice prin ceainării și la seri de jazz. Dar nu e de-ajuns.

Prin urmare, din acest număr, trenul nostru pe drumurile Unirii. Sînt, de fapt, drumuri în România reală.

Trending

Copyright © 2017 trenul nostru